Binili invinge intotdeauna

Sambata, 22 aprilie 2017. Am ajuns la Fratelli undeva pe la ora 22:00. Mai era putin si pe scena urca Omul cu Sobolani, adica sarbatoritii zilei. Ma pregatisem pentru eveniment de cand a fost anuntat initial, cu cateva luni de zile in urma. Abia asteptam sa ii vad pe scena pe cei patru si abia asteptam sa cante, sa ne transforme pe toti in emotie pura.

La 23:30 au inceput in forta si rand pe rand au cantat 20 de piese, cele votate de ascultatori pentru a aparea pe noul material “OCS 2.0”.

Despre mine si OCS pot spune doar ca ii ascult de cand i-am auzit prima data. A fost dragoste la prima auditie. Au fost alaturi de mine si sunt. I-am descoperit pe cand aveam noua ani, le urmaream clipurile, le invatam versurile si le cantam prin casa. Acum, ei implinesc 20 de ani, iar eu 18 de cand ii ascult. Inca ii descopar, ii ascult neincetat, le multumesc pentru tot ce reprezinta si pentru copilul rebel din mine.

Revenind la sambata.

“Cauta”, “Copiliul rebel”, “Cineva sa ne…”, “Visule” (chiar impreuna cu Bean pe scena) si “Fluturii nu mai au stomac” sunt doar cateva dintre cele pe care m-am zbenguit in club.

Stiu versurile pieselor lor. Le-am invatat pur si simplu ascultand melodiile neincetat. Ce-I drept, pe unele mai des decat pe altele.

Si aveam eu informatiile mele secrete. Stiam ca inainte de bis o sa urce fanii cu un tort. Astfel, am decis ca live-ul pe facebook sa il fac atunci, cuprinzand ultimele doua piese din setlist. Ma duc in primul rand cand incepe “Ajutor”. Incep filmarea si raman pe pozitie urmatoarea piesa, “2oua beri goale” pentru ca apoi sa apara fanii cu tortul. S-a cantat “La multi ani”, s-a scandat “OCS! OCS! OCS!”.

Au plecat baietii de pe scena si au revenit in scurt timp pentru bis.

“Caprioara acerba”, “Oglinzi” si, apoi, surpriza ce mi-a taiat rasuflarea, “Binili invinge”, adica imnul Radio Guerrilla.

Si m-au chemat aproape, dar pe scena. Si tremuram din toate incheieturile. Si trei minute am stat cu Omul cu Sobolani in fata tuturor oamenilor acelora. Si lumea se vede cu totul altfel. Si imi treceau zece mii de ganduri in acelasi timp: “Cate lumiiiini”, “Cati oameni…, “Se uita toti, Dumnezeule!”, “Eu ce fac acum?!, “Mai tin minte versul?”, “Daca nu cant bine?”, “Aoleu, telefoane indreptate catre scena”, “Ce atmosfera frumoasa”, “I-as lua pe toti in brate!”, “Chiar e real?!”.

Eram blocata intr-un sentiment minunat pe care nu l-am mai identificat pana atunci. Am cantat, m-am miscat pe scena, m-am simtit bine cu trupa preferata pe acordurile si versurile imnului Radio Guerrilla.

Am coborat de pe scena si nu am putut sa ma mai misc, sa respir, sa vorbesc.

Duminica, 23 aprilie 2017, dimineata. M-am trezit si am verificat ca era real totul. 

Sunt momente in viata care te conving ca esti nemuritor, iar acesta este unul dintre ele.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *